Lumea Noastra (CUVINTE NOCTURNE)

Astazi toti ne intrebam de ce e lumea asa cum e, de ce toti ajung sa ne dezamageasca, simtim ca totul in jurul nostru se schimba, ca nu ne place schimbarea, dar totusi nu facem nimic ca sa „schimbam” ceva.

Intr-o lume in care valorile se schimba o data cu ritmul muzicii, in care oamenii uita de insisi, uita ca mai au familii, ca au parinti, frati, surori care au nevoie de ei, ce ne mai putem dori? Si totusi evoluam intr-un sens negativ. De ce?

Nimeni nu are puterea decat noi. Sunt de parere ca vointa face cel mai mult, inainte de toate, pentru ca daca crezi in ceva anume si doresti sa implinesti acea dorinta este imposibil sa nu se intample. Filosofii vorbesc de o anumita putere a Universului care atrage dorinta noastra, care in general e una pozitiva, astfel „fortele” incep sa lucreze pentru implinirea dorintei. Eu merg in alta directie, cea a puterii Divine, pentru ca daca as avea 3 vieti tot nu cred ca as putea face 1% din minunea care ne inconjoara. Chiar daca am accepta ideea conform careia omul provine din maimuta, tot raman atat de multe lucruri inexplicabile, care nu au luat fiinta de la un simplu „big-bang” oricat de mult oamenii de stiinta sau poetii ar incerca sa demonstreze asta:

„Dar deodat-un punct se misca… cel intai si singur. Iata-l
Cum din chaos face muma, iara el devine Tatal!…
Punctu-acela de miscare, mult mai slab ca boaba spumii,
E stapanul fara margini peste marginile lumii…” (Mihai Eminescu – Scrisoarea I)

Nu stiu ce credeti voi, de care baricada sunteti, dar totusi uitati-va la mainile voastre, atat doar, la capacitatea de a tasta, de a face anumite miscari, si cum sunt ele coordonate, executate si cum le efectueaza atat de perfect.

Si atunci totusi de ce e lumea asa cum e? Pentru noi toti suntem asa. In loc sa ignoram raul care ne incojoara il acceptam. Tot mai mult ne intoarcem la vechea metoda de „rasplata” adica ochi pentru ochi si dinte pentru dinte si inca e bine, oricum se va ajunge si la mai rau. Uitam tot mai mult ca nu cel care se razbuna e bun si nu cel care distruge e invingator, ci dimpotriva, razbunarea e arma prostului un om care isi cunoaste valorile si valoarea nu va distruge si nu se va razbuna, ci dimpotriva va intelege, va ierta si va merge mai departe. Unii vor spune ca vorbesc baliverne, dar eu atat intreb: atunci cand te-ai razbunat, cat timp ai fost fericit? O clipa sau cat? Ai trait altceva in afara de bucuria din momentul in care ai facut raul celuilalt? Dupa ce s-a terminat razboiul cu ce ai ramas? Cu nimic, absolut nimic, iar din nimic nimic nu se va naste, pentru ca dupa cum spun si cei de la Vama Veche „Ura nu naste copii”.

Atunci cand suntem tradati se naste in noi o furie si o energie negativa care in loc sa o transformam in puterea de a schimbam ceva, tot ce facem e sa distrugem, atat pe noi cat si pe ceilalti, incepem sa facem scrum totul din cauza unui moment de slabiciune sau poate ca n-am acordat o second thought unui gest si uitam ceva: de ce am fost tradati? Suntem noi chiar atat de nevinovati? Nu e un motiv in spatele tradarii?! Ia mai gandeste-te! Totul are o explicatie si in spatele oricarui act se afla un motiv!

Alungam si refuzam orice valoare, ne credem superiori celor dinaintea noastra doar pentru ca am avut oportunitatea de a ne naste in era vitezei, a telefoanelor mobile si al minunatului Google care iti ofera raspuns la orice intrebare. Dar valorile nu se nasc din materialisme, nici din electricitate, viteza si nebunie, valoarea tuturor obiectelor si bunurilor care ne inconjoara o dam noi prin apreciere. Ce rost ar avea florile care sunt cultivate de mii de oameni daca ele nu ar fi daruite, care-ar fi rostul unei sticle de vin daca nu o savurezi alaturi de persoanele dragi si la ce-ti mai foloseste masina care are sute de cai viteza daca tu, asta seara vei intra intr-o casa goala, fara ca nimeni sa te astepte cu drag si sa-ti spuna: bine-ai venit! Abia am asteptat sa te vad!

Azi un coleg de munca a avut o rugaminte, ti-a adresat-o, dar ai refuzat sa-l ajuti, sau poate nu se simte bine, a trebuit sa lipseasca iar tu sa faci si munca lui. L-ai inteles sau ai zis: ei uite-l mai, iar lipseste si eu tre sa trag si pentru el. Nu acuz pe nimeni, nu toti suntem la fel, dar daca macar o data ai gandit si ai facut asa, cum iti doresti ca lumea ta sa fie mai buna? Pe tine nu te doare, tu nu suferi? Cine nu sufera si cine nu e afectat de anumite boli sau actiuni? Cu totii suntem si tocmai pentru acest lucru trebuie sa incepem sa schimbam ceva, sa nu ne lasam orbiti de faptul ca trebuie sa muncim mai mult sau sa stam mai mult la munca azi, totul se rasplateste, cu bine sau cu rau se rasplateste, cu totii ne primim rasplata, dar e foarte important sa intelegem ca depinde de noi ce primim si ce oferim. Sa nu astepti sa primesti lauri daca tu semeni ura si sa nu astepti sa fii luat in brate cand tu imparti palme.

Ceea ce mie mi se pare cel mai grav e ca toti suntem constienti de auto-distrugerea noastra, dar nu facem nimic pentru a schimba ceva. Asteptam totul de la altii, iar noi precum sultanii stam si asteptam „minunea”, care nu mai apare si devenim pleosti si dezamagiti precum niste copii care n-au primit jucariile mult visate de Craciun si uitam ca pentru a primi ce ne dorim, trebuie sa mai facem cate ceva, poate uneori e suficient sa tii in brate atunci cand se cere asta, sau sa intinzi mana unei persoane nevoiase, sa lasi un leu copilului care cerseste, sa iti ajuti prietenul sa termine mai repede munca sau sa isi dactilografieze licenta sa puteti iesi la o bere diseara, sa-ti bucuri iubita cu o floare pentru ca azi bucuria ei e dobordanta si pentru ca asa ti-ai dori sa o vezi mereu, sau sa-ti suni parintii, care poate azi nu mai locuiesc in aceeasi casa cu tine si sa-i intrebi ce mai fac, sa le spui ca ti-e dor de ei si abia astepti sa ajungi acasa.

De ce e atat de greu in a face un gest care sa bucure si care sa schimbe ceva dar e atat de usor sa faci „boom” sufletul cuiva? Si te mai intrebi de ce nu te mai cauta nimeni, de ce atunci cand ceri ajutorul cuiva ti se inchid usile, de ce esti catalogat intr-un fel sau altul, de ce nu mai putem face nimic, de ajungem sa suferim de boala mileniului trei si de ce seara cand ajungi acasa intri pe net, dai un search, poate mai intri si pe Youtube sa te mai incante o melodie, si poate ti-o si descarci, deschizi si un Yahoo! Messenger, verifici un mail, ai primit inca o notificare de la munca, ah maine o zi infernala, nu mai vrei, esti singur/a, iti dai seama ca nu ai mai socializat de mult, ai vazut o/un tip/a fain/a si ti-ar placea sa ol/o inviti sa un suc, dar zici in sinea tine: bleah, altadata! Si te pui la somn, uiti si de messenger pentru ca esti plictisit, lumea nu te mai intreaba nimic, ti-ai pus un status inteligent „dorm” sau DND si esti fericit! Trece noaptea si te trezesti, si parca doreai ca seara trecuta sa fie un vis, azi sa fie dupa-amiaza sa vezi ca e 6:30, iar tu la 6:00 trebuia sa-l/s-o suni pe tipul/a bestial/a cu care ai intrat in vorba si ai vazut ca nu te-ai inselat ca era super si uite ca a acceptat sa iasa cu tine, zbori din pat, cauti telefonul dar din cauza nebuniei si somnului nu-l gasesti, si cand sa-l gasesti nu mai ai baterie, cauti incarcatorul, finally ai si power il/o suni, te scuzi, somnoros/a ca intotdeauna devii un milusel/mielusea pentru ca-ti doresti sa iesi si o dregi si o intorci promiti ciocolata si flori/bere si vizionarea meciului impreuna doar pentru a nu pierde sansa de a iesi in oras asta seara!

Dar nu! E dimineata, hopa sus! Munca te asteapta, patria e patrie si trebuie servita! Seful urla daca ai ajuns la 8:01, iar tu ai din nou o zi proasta, cuprinsa de monotonie si o dupa-masa care te asteapta singura acasa si o noapte cand trebuie sa adormi fara ca nimeni sa-ti spuna: noapte buna, iubirea mea!

Lumea suntem Noi iar noi suntem Ea, asa cum e asa o avem. Cum construim asa avem si cum ne asternem asa dormim… o noapte, doua… o viata… iar la sfarsit ne intrebam de ce a fost sa fie asa, de ce nu a fost altfel?!

Si oare de ce?! Pentru ca ne-am interzis sa mai visam, pentru ca inaintea celor dragi sunt banii, pentru ca business-ul nu se incurca cu fustele, dar cand nu mai ai nicio fusta si business-ul te omoara nu mai ai nimic, pentru ca acum esti tanar si trebuie sa lupti sa-ti faci o cariera, si poate ai prins si-un job fenomenal, te plimbi cu Mercedesul firmei si-ai uitat de toti, dimineata cand pleci de acasa esti prea bun ca sa o iei si pe vecina pana in centru ca sa nu mai asteapte biata dupa autobus, azi porti haine de firma si mirosi a D&G de parca astea te-ar face mai bun, ai incredere in tine, azi Tu esti cel mai important si mai tare din parcare, faci partea din lumea buna si ai o noua achizitie de facut, toti iti sunt la picioare, servesti doar apa plata cu lamaie uitand cum altadata in vremea copilariei tale stateai cu Georgica la bunici si beati apa dintr-un izvor gasit aievea si nu aveai problemele digestive de care azi „suferi” si trebuie sa te protejezi, de maica-ta ai uitat ca biata isi iubeste copilul si lasa de la ea ca doar e ocupat, frate-tau misuna si el pe undeva, cu trei copii trage ca robu’, dar e fericit, dar deah! Aia nu-i fericire! Tu vrei sa-i dai dai copilului tau un raft intreg de jucarii, uitand ca sunt doar valori materiale care nu vor inlocui niciodata prezenta si iubirea ta!

Iar cele scrise mai sus sunt doar o parte din motivele pentru care: de ce e lumea asa cum e? De ce e asa de rea? Acestea sunt putinele motive personale pentru care suntem cum suntem, iar daca ar fi sa detaliem motivele nepersonale, externe dar care ne afecteaza direct cred c-ar trebui fiecare sa scrie cate un blog pe zi sau poate doua, trei… si tot ar mai fi ceva de zis.

Poate ar trebui sa schimbi ceva. Ia nu mai sta pe messenger, si daca stai ia saluta-l pe Georgica, da cela cu care stateai verile la buna-ta, si intreaba-l ce mai face, daca n-are timp sa mergeti la un suc/o bere ca doar sunteti prieteni vechi, va dati cu Mertzanu’ ca v-ati dat destul in copilarie cu bicicleta, si poate iei telefonul personal si-o suni si pe mama, sa vezi ce mai face, sa-i spun ca ti-a fost dor de ea, sa o intrebi ce mai face tata si sa-i spui ca abia astepti sa ajungi acasa sa dai o bere din salariul tau „mic”, sau poate sa te mai uiti in dreapta si in stanga si sa o lasi mai repede pe colega careia ii cade pe birou capul de durere si sa-i faci un favor, care garantez eu ca ti-l va rasplati ca e fata de treaba si tot timpul te-a ajutat, si poate ca te bagi in seama cu tipul/a de care vorbeam mai sus, sa nu mai fi atat de obosit/a si de enervant/a de s-au saturat si prietenii de tine, motiv pentru care n-au mai dat niciun semn de viata, uitand ca prietenii se si tin nu doar intretin, iar cei intretinuti se duc cand nu mai ai cu ce, ah si sa nu uit, mai lasa tinuta office si pune-ti un tricou si-o pereche de pantaloni comozi, si nu negri ca nu esti cu siguranta faimosul Caron, sau poate o rochie colorata si cu flori ca doar esti femeie si e vara, mai bucura-te si tu de viata nu-ti mai bate atata capul cu situatia contabila care azi te-a terminat, ia-ti iubitul/a si mergeti la un film, luati floricele si suc, dar nu Diet, ca azi ai permis la zahar si la tot ce e dulce, zambeste si lasa-te purtat/a de vis de soare si de viata! Nu inchide portile sinelui tau, ci deschide-le sa intre putin soare, sa se aeriseasca incaperile creierului tau, care e suficient de afectat de radiatiile laptopului si de tonul ingrozitor al telefonului!

Lumea esti Tu. Nu iti place? Schimb-o, fa ceva, nu fi indiferent. Indiferenta nu duce decat la distrugere. Zambeste, daca poti ajuta, dar nu lasa ca lucrurile sa treaca pe langa tine si chiar de nu esti Picasso, picteaza universul lumii tale, arunca pete de culoare pe el si lasa-le sa se intrepatrunda! Bucura-te de ce ti se ofera si nu te plange de ce nu ai, uita-te la ce poti si fa astfel incat sa obtii ce iti doresti, in orice ai crede, Universul sau Divinitatea, te vor ajuta sa realizezi, atata timp cat iti doresti asta si lupti pentru lumea viselor tale! Cum spun cei de la Beck’s: cheia e la tine! Depinde de tine daca indraznesti sa deschizi usa si sa te indrepti spre implinirea dorintelor tale si spre o lume altfel, dar mai buna!

S.I.M.

Salut! Ne cunoastem?! (CUVINTE NOCTURNE)

„To be or not to be” se intreba Hamlet, astazi cred ca cea mai potrivita sintagma ar fi „to be or to seem” suntem ceea ce suntem sau ceea ce vrem sa parem. Daca stam si analizam situatia lumii noastre ea e cel mai clar definita de opusurile: bine – rau, alb – negru, deoarece celelalte culori devin nuante, dar negrul e doar negru iar albul doar alb. Esti alb sau esti negru, bun sau rau, cred ca cel mai greu ne este a face cunostinta cu noi insine. Este o placere sa iesi in oras si sa-ti faci prieteni noi, sa nu simti cum trece timpul si sa ajungi acasa zicand: „Ce seara frumoasa!” dorindu-ti si alte seri precum cea tocmai trecuta, dar cat de dificil ca sa nu spun neplacut este sa faci cunostinta cu tine, sa simti care este culoarea care te descrie acum si de ce ieri te simteai de un rosu aprins, iar acum predomina maro.

Oamenilor nu le este frica de o operatie medicala, de o endoscopie de exemplu, dar atunci cand trebuie sa se uite in sinea lor, fug, si fug atat de tare încat se arunca intr-un ocean de oameni doar ca sa scape de ei insisi.

Copilaria este cea mai frumoasa perioada desi fugim de ea si vrem sa ne credem „oameni mari”, ne simtim lezati cand suntem tachinati prin apelativul „copil ce esti!” si scapam din aria vizuala oportunitatile care ni se deschideau atunci. Ia adu-ti aminte, atunci cand erai copil ti-era frica sa deschizi cutia de conserva pe care ai gasit-o in spatele casei fara manusi ca sa nu te murdaresti sau fara servetele umede ca sa te cureti dupa? Accepti acum provocarea ca si atunci? Cand ti-ai luat mai multe masuri de siguranta atunci sau acum?

Imi apare in minte acum o imagine vizuala, cea a unui tub, sa fac asemanarea cu teava unui pistol, e neagra si aduce cu ea durere, singuratate si tristete, dar cel mai mult ma intereseaza culoarea ei neagra, cavitatea intunecoasa si ideea de singuratate.

Sa presupunem prin absurd, iar asta ma duce cu gandul la „Metamorfoza” lui Kafka, ca fiecaruia dintre noi ni s-ar oferi posibilitatea de a cobori pe o asemenea teava spre adancul fiintei noastre, dar fara sa ni se dea o harta, ci sa fim simpli cercetasi ai sufletului nostru, oare cati am aluneca in intunecimea adevarului dar cel mai important: putem suporta cu bine adevarul despre noi la fel de bine precum il spunem pe cel despre un altul?!

Cine sunt eu?! Sunt ceea ce sunt si simt sau sunt ceea ce par, ceea ce lumea a creat din mine? Cine sunt eu?! Sunt eu curajosul care am coborat pe teava intunecoasa si am razbit sa cunosc mai bine tainele propriului eu sau sunt doar capul plecat?!

foto: Kashimana

Exista o mare problema la sinele uman, iar aceasta este de a ne accepta. In momentul in care ne constientizam incepem sa „go ballistic” ca si o roata lasata sa se rostogoleasca de pe un deal, si ne ducem si ne ducem…

Dar ramane mare problema a acceptarii. Nu e greu sa ii acceptam pe ceilalti dar se pare si vad tot mai multe cazuri in care omului ii este foarte greu sa se accepte pe el insusi. Problema aceasta a acceptarii duce la suficient de multe probleme psihice, multi dintre cei care trebuie sa accepte anume parti ale sinelui raman profund marcati si cu greu mai ies din camera inchisa si neagra a gandurilor.

Si acum ce mai ramane de facut? Sa ne lasam cuprinsi de tristete sau sa luptam. Cea mai grea lupta este cu noi insine, fara doar si poate si cert este ca nimeni nu ne poate face mai mult rau decat ne facem noi singuri.

Oricat de incredibil ar fi, orice poate fi invins, de aici omitem Divinitatea din motive lesne de inteles, si daca luptam atat de mult cu toate de ce sa nu luptam si cu noi. In cap ne sunt implementate niste idei de catre noi insine si cine altcineva ni le-ar putea scoate decat noi? Ne auto-imbolnavim dar intarziem prin a ne si auto-vindeca.

Asadar stimate cititor nocturn, te invit sa cobori in tine, precum intr-o fantana adanca, care niciodata nu va suferi de lipsa esentiala a apei, si uita-te in tine, vezi ce se mai zice pe acolo jos, cine cu cine mai vorbeste, care mai joaca niste table, daca copilul rebel inca mai vrea sa joace sotron sau sa mai dea cu piciorul in minge, daca omul mare din tine mai mediteaza la fluturasul de salariu afectat de criza, care e una psihologica si nu una reala si cate si mai cate, iar dupa ce-i fi stat acolo putintel vezi daca nu ti s-a facut racoare, daca sufletului tau nu i s-a facut racoare si nu a prins oroare de atata intuneric, ganduri si intrebari care acolo intru adancuri clar ca nu va primi multe raspunsuri, si iesi „ieşi, copile cu părul bălai, şi rîzi la soare, poate s-o îndrepta vremea” !

foto: Eva Dgg (Islanda)

In loc sa te intristezi si sa te lasi macinat de ganduri, ia pun’te si te culca, dar inainte de a adormi adu-ti aminte de toti cei care sunt langa tine, de lucruri pentru care inca mai merita sa iesi din putul adanc al sufletului, de visele tale cele mai indraznete pentru care trebuie sa lupti, incepe sa inveti ca in viata trebuie sa fii un invingator cu toate ca ea ne joaca feste de cele mai multe ori. Daca e pusa pe sotii, las-o fie, accept-o cum e, intr-o zi din ignoranta sau din saturatie, din dorinta si din succese se va schimba si vei vedea ca a meritat toata osteneala! Chiar si viata! Chiar si noi! Invata sa crezi, inainte de a te lasa pierdut si invata sa zambesti daca doresti sa reusesti!

Cunoaste-te daca indraznesti!

S.I.M.

Incoming search terms:

• opusurile cuvintelor

Cuvinte Nocturne

Lumea in care traim este fara nicio indoială nebuna, nebuna, nebuna. In continua crestere atat din punct de vedere demografic dar si din al consumului de resurse, lumea noastra cu siguranta nu mai e precum multi dintre noi ne-am dori sa fie.

Sufocata de caldura, de poluare si de o globalizare care ne-a adus în criza, cred ca si planeta si-ar dori o escapada, la fel cum fiecare dintre noi ne-am dori sa fim singuri, sa putem calatori gratuit, fara bariere si vize, sa fim precum Pamantul in Univers calatori liberi dar fara ca noi sa simtim aceasta calatorie a sa, ca sa intelegi mai bine ideea, gandeste-te la un mic filmulet care sa ilustreze miscarile Pamantului, cum e el privit din spatiu, singur fara sa-i perturbe „nimeni” miscarea, fară vecini sau colegi care sa aiba nevoie de ceva.

Aceasta si vreau să fie „Cuvinte nocturne” locul de escapada al tuturor celor care doresc sa se elibereze de povara zilei de azi si de multitudinea sarcinilor de maine. Atunci cand ai deschis lectura cuvintelor nocturne sinele tau sa fie relaxat, ochii atenti, simturile pregatite de a se cufunda, indentifica sau impotrivi celor alor mele si poate dupa caz, undeva dintr-o boxa sa incante auzul un sunet fin de coarde sau clape sau tobe…

De ce sunt nocturne cuvintele mele? Pentru simplul fapt ca ador noaptea, da e neagra si rea dar in acelasi timp e si linistita, inca mai e linistita. E usoara si nu e apasatoare, e uneori calda alteori racoroasa, dar e linistita si e singura. Daca as scrie pentru zi probabil m-ai citi ca si pe un alt cotidian, de la munca, de acasa, în masina iar informatia si starea nu ar fi aceeasi. Cuvintele mele nocturne vreau sa induca o stare de bine si relaxare, sa te faca sa visezi sau sa te izbesc uneori de crudul adevar al lumii, dar nu cu scopul de a-ti aduce aminte ci poate sa te determin sa schimbi ceva, sa-ti pui maine o bluza mai vesela, o cravata mai colorata sau poate sa-i dai telefon unui prieten vechi si demult nemaiauzit.

Cred că fiecare are momentele sale de liniste sau cel putin are nevoie de ele, oricat de mult ti-ai iubi persoana de langa tine, copiii, părintii, cătelusul care atunci cand vii acasa te asteapta la usa sarind in sus de bucurie, ti-e necesar sa fii tu cu tine. Acesta este scopul cuvintelor mele, poate sa scriu in locul tau ceva ce ai simtit candva, sa iti reamintesti anumite clipe, sa reflectezi la sinele tau, la ziua de azi, ce îti doresti si ce nu sau sa te inveselesc prin iluzia cuvintelor si a imaginii. Mi-ar fi placut sa fiu magician sa bucur lumea si sa o vad zambind, dar pana atunci sa evadam in lumea cuvintelor.

S.I.M.