Emotii de scolari

Participand la deschiderea anului scolar de la Colegiul National Elena Cuza din Craiova, nu am putut sa stau linistit pana nu am surprins emotii si reactii ale copiilor ce intrau in sistemul de invatamant primar.

Distractie cu Moldova

Ieri (8 septembrie 2009), după ora 20:00, tinerii noştrii fotbalişti s-au distrat cu selecţionata de tineret a Moldovei (3-0). Meciul a contat pentru preliminariile Euro 2010.

Ford Romania, in atentia Europei

Ieri, 8 septembrie 2009, după ora 11:00, toate urechile presei naţionale şi în mare parte şi ale celei europene, au stat ciulite pe prima maşină ce va ieşi de pe porţile fabricii din Craiova.  După un an şi jumătate de la tranziţia Daewoo spre FORD, în sfârşit vedem şi un …

La Noi, Speranta Moare Ultima! (CUVINTE NOCTURNE)

Dacă într-un alt blog discutam despre lumea noastră care e tot mai degradantă şi mai tristă, azi îmi exprim dezamăgirea faţă de România; în ultima perioadă am avut tot mai mult contact cu sistemul românesc care este pur şi simplu jalnic. Suntem aşa cum suntem pentru că trăim în România. …

De prin Bechet adunate…

E vorba de fotografii… E vorba de oamenii de acolo… E vorba de cele cateva ore petrecute astăzi acolo… Motivele prezenţei mele acolo: Zilele Oraşului Bechet. Scena pentru desfaşurare celei de a doua ediţii a Festivalului de Muzică Populară „Dunăre – apă vioară”,  amplasată in modestul, dar curatul parculeţ din …

Clar de Luna la gara CFR din Pielesti

În judeţul Dolj, la foarte mica distanţă de Craiova, exista gara CFR din comuna Pieleşti. Nimic neobişnuit pănă aici. Dar cât de obişnuit ar fi sa cobori aici la ora 1 A.M şi să-ţi pierzi orientarea prin întunericul ce domneşte.  Singurele lumini din această zonă sunt ale traficului auto din …

Ce inseamna a lupta?!

Pornesc de la sintagma conform căreia Good Things Come For Those Who Wait! Şi uite ca aşa si e! Cu toţii mi-au spus de nenumărate ori că cel mai important în viaţă e să ai răbdare şi să lupţi pentru ceea ce îţi doreşti. Nu ştiu cum sunt alţii la …

Lumea Noastra (CUVINTE NOCTURNE)

Astazi toti ne intrebam de ce e lumea asa cum e, de ce toti ajung sa ne dezamageasca, simtim ca totul in jurul nostru se schimba, ca nu ne place schimbarea, dar totusi nu facem nimic ca sa „schimbam” ceva. Intr-o lume in care valorile se schimba o data cu …

100 de fotografii pentru Ioana-Lucia Ghivercea, Micuta Balerina

Prin anul 2007 am cunoscut-o pe micuta speranta a baletului, Ioana Lucia Ghivercea… Acum a crescut, este vectorul de imagine al Directiei pentru Tineret Dolj. A castigat locul 2 la sectiunea clasic, doua mentiuni la modern si caracter, la Campionatul Mondial de Balet pentru Copii si Tineret 2009, desfasurat la …

Salut! Ne cunoastem?! (CUVINTE NOCTURNE)

„To be or not to be” se intreba Hamlet, astazi cred ca cea mai potrivita sintagma ar fi „to be or to seem” suntem ceea ce suntem sau ceea ce vrem sa parem. Daca stam si analizam situatia lumii noastre ea e cel mai clar definita de opusurile: bine – …

Cuvinte Nocturne

Lumea in care traim este fara nicio indoială nebuna, nebuna, nebuna. In continua crestere atat din punct de vedere demografic dar si din al consumului de resurse, lumea noastra cu siguranta nu mai e precum multi dintre noi ne-am dori sa fie. Sufocata de caldura, de poluare si de o …