Salut! Ne cunoastem?! (CUVINTE NOCTURNE)

„To be or not to be” se intreba Hamlet, astazi cred ca cea mai potrivita sintagma ar fi „to be or to seem” suntem ceea ce suntem sau ceea ce vrem sa parem. Daca stam si analizam situatia lumii noastre ea e cel mai clar definita de opusurile: bine – rau, alb – negru, deoarece celelalte culori devin nuante, dar negrul e doar negru iar albul doar alb. Esti alb sau esti negru, bun sau rau, cred ca cel mai greu ne este a face cunostinta cu noi insine. Este o placere sa iesi in oras si sa-ti faci prieteni noi, sa nu simti cum trece timpul si sa ajungi acasa zicand: „Ce seara frumoasa!” dorindu-ti si alte seri precum cea tocmai trecuta, dar cat de dificil ca sa nu spun neplacut este sa faci cunostinta cu tine, sa simti care este culoarea care te descrie acum si de ce ieri te simteai de un rosu aprins, iar acum predomina maro.

Oamenilor nu le este frica de o operatie medicala, de o endoscopie de exemplu, dar atunci cand trebuie sa se uite in sinea lor, fug, si fug atat de tare încat se arunca intr-un ocean de oameni doar ca sa scape de ei insisi.

Copilaria este cea mai frumoasa perioada desi fugim de ea si vrem sa ne credem „oameni mari”, ne simtim lezati cand suntem tachinati prin apelativul „copil ce esti!” si scapam din aria vizuala oportunitatile care ni se deschideau atunci. Ia adu-ti aminte, atunci cand erai copil ti-era frica sa deschizi cutia de conserva pe care ai gasit-o in spatele casei fara manusi ca sa nu te murdaresti sau fara servetele umede ca sa te cureti dupa? Accepti acum provocarea ca si atunci? Cand ti-ai luat mai multe masuri de siguranta atunci sau acum?

Imi apare in minte acum o imagine vizuala, cea a unui tub, sa fac asemanarea cu teava unui pistol, e neagra si aduce cu ea durere, singuratate si tristete, dar cel mai mult ma intereseaza culoarea ei neagra, cavitatea intunecoasa si ideea de singuratate.

Sa presupunem prin absurd, iar asta ma duce cu gandul la „Metamorfoza” lui Kafka, ca fiecaruia dintre noi ni s-ar oferi posibilitatea de a cobori pe o asemenea teava spre adancul fiintei noastre, dar fara sa ni se dea o harta, ci sa fim simpli cercetasi ai sufletului nostru, oare cati am aluneca in intunecimea adevarului dar cel mai important: putem suporta cu bine adevarul despre noi la fel de bine precum il spunem pe cel despre un altul?!

Cine sunt eu?! Sunt ceea ce sunt si simt sau sunt ceea ce par, ceea ce lumea a creat din mine? Cine sunt eu?! Sunt eu curajosul care am coborat pe teava intunecoasa si am razbit sa cunosc mai bine tainele propriului eu sau sunt doar capul plecat?!

foto: Kashimana

Exista o mare problema la sinele uman, iar aceasta este de a ne accepta. In momentul in care ne constientizam incepem sa „go ballistic” ca si o roata lasata sa se rostogoleasca de pe un deal, si ne ducem si ne ducem…

Dar ramane mare problema a acceptarii. Nu e greu sa ii acceptam pe ceilalti dar se pare si vad tot mai multe cazuri in care omului ii este foarte greu sa se accepte pe el insusi. Problema aceasta a acceptarii duce la suficient de multe probleme psihice, multi dintre cei care trebuie sa accepte anume parti ale sinelui raman profund marcati si cu greu mai ies din camera inchisa si neagra a gandurilor.

Si acum ce mai ramane de facut? Sa ne lasam cuprinsi de tristete sau sa luptam. Cea mai grea lupta este cu noi insine, fara doar si poate si cert este ca nimeni nu ne poate face mai mult rau decat ne facem noi singuri.

Oricat de incredibil ar fi, orice poate fi invins, de aici omitem Divinitatea din motive lesne de inteles, si daca luptam atat de mult cu toate de ce sa nu luptam si cu noi. In cap ne sunt implementate niste idei de catre noi insine si cine altcineva ni le-ar putea scoate decat noi? Ne auto-imbolnavim dar intarziem prin a ne si auto-vindeca.

Asadar stimate cititor nocturn, te invit sa cobori in tine, precum intr-o fantana adanca, care niciodata nu va suferi de lipsa esentiala a apei, si uita-te in tine, vezi ce se mai zice pe acolo jos, cine cu cine mai vorbeste, care mai joaca niste table, daca copilul rebel inca mai vrea sa joace sotron sau sa mai dea cu piciorul in minge, daca omul mare din tine mai mediteaza la fluturasul de salariu afectat de criza, care e una psihologica si nu una reala si cate si mai cate, iar dupa ce-i fi stat acolo putintel vezi daca nu ti s-a facut racoare, daca sufletului tau nu i s-a facut racoare si nu a prins oroare de atata intuneric, ganduri si intrebari care acolo intru adancuri clar ca nu va primi multe raspunsuri, si iesi „ieşi, copile cu părul bălai, şi rîzi la soare, poate s-o îndrepta vremea” !

foto: Eva Dgg (Islanda)

In loc sa te intristezi si sa te lasi macinat de ganduri, ia pun’te si te culca, dar inainte de a adormi adu-ti aminte de toti cei care sunt langa tine, de lucruri pentru care inca mai merita sa iesi din putul adanc al sufletului, de visele tale cele mai indraznete pentru care trebuie sa lupti, incepe sa inveti ca in viata trebuie sa fii un invingator cu toate ca ea ne joaca feste de cele mai multe ori. Daca e pusa pe sotii, las-o fie, accept-o cum e, intr-o zi din ignoranta sau din saturatie, din dorinta si din succese se va schimba si vei vedea ca a meritat toata osteneala! Chiar si viata! Chiar si noi! Invata sa crezi, inainte de a te lasa pierdut si invata sa zambesti daca doresti sa reusesti!

Cunoaste-te daca indraznesti!

S.I.M.