Spre Maramureș pleacă trofeul Mariei Tănase
November 28th, 2009 by Laurentiu NicaUltima seară de spectacol din cadrul ediţiei cu numărul XX a Festivalului Naţional al Interpreţilor Cântecului Popular Românesc “Maria Tănase” a adus emoţii tuturor celor 37 de concurenţi participanţi şi lacrimi de bucurie câştigătorilor.

Toţi românii au aflat că Marele Premiu şi Trofeul au ajuns, anul acesta, în Maramureş, câştigate fiind de Casandra Maria Hauşi, o tânără de 28 de ani, singura concurentă din Festival care a cântat cu “noduri” şi care a impresionat juriul prezidat de maestrul Tudor Gheorghe. Întrebată cum se simte la aflarea veştii, Casandra a răspuns, aproape plângând: “Cu multă dragoste în suflet…”. “A fost zvonuri, dar nu le-am dat crezare, nu pentru că n-aş avea încredere în darul pe care l-am primit, însă… n-am crezut. Am să ajung acasă şi am să-i sărut mâinile mamei şi am să-i mulţumesc lui Dumnezeu. Pe mai departe… toate cu voia Domnului, nu ştiu ce va urma”, a adăugat, emoţionată, laureata.
[nggallery id=6]
CASANDRA MARIA HAUŞI
Are 28 de ani, a reprezentat zona Maramureşului şi a fost singura concurentă care a cântat cu “noduri”. A încercat mereu să-şi formeze un profil identitar muzical, de aceea a studiat în gimnaziu muzica uşoară, la Şcoala de Artă “Liviu Borlan”, şi, ulterior, la Liceul de Artă – Secţia canto-clasic din Baia Mare. Este absolventă a Facultăţii de Artă Scenică din cadrul Academiei de Muzică “Gheorghe Dima” din Cluj, la clasa maestrului Alexandru Fărcaş. În prezent studiază alături de maestrul şi rapsodul Nicolae Pitiş – cel care a asigurat coloana sonoră a filmului “Pintea” –, din Ţara Lăpuşului. Casandra interpretează cu uşurinţă doine, balade şi pricesne “a capella” în cadrul spectacolelor de teatru. A obţinut premiul al II-lea la singurul festival-concurs specializat din ţară, “Hora în grumaz”, din Târgul Lăpuş. În Festivalul-concurs “Maria Tănase” a interpretat “Balada lui Pintea Viteazul” şi “Măi, bădiţă!”, în acompaniamentul Orchestrei “Lăutarii” din Chişinău, condusă de maestrul Nicolae Botgros.
Sursa text: Cuvântul Libertății Craiova
Foto: LAURENȚIU NICA
Liniște! Festivalul „Maria Tănase“ a început !
November 25th, 2009 by Laurentiu NicaEdiţia a XX-a, jubiliară, a Festivalului Concurs Naţional „Maria Tănase“ a început din această seară… Liniște…Să ascultăm muzică populară !
All photographs and contents of this site © 2008 - 2010 by Laurentiu Nica.




