Browsing articles tagged with " spectacol"

Tango

La Teatrul Anton Pann din Râmnicu Vâlcea, în luna aprilie 2010, a avut loc premiera spectacolului Tango, cu durata de 75 de minute. Tango este cea mai cunsocută piesă a lui Slawomir Mrozek, născut la Boryecin, în Polonia şi emigrant în Italia, Franţa, SUA şi Germania de Vest. De numele dramaturgului se leagă termenul de “teatrul absurdului”. Alte piese cunoscute ale acestuia sunt: Emigranţii, În largul mării, Casa de pe graniţă şi Striptease.

Tango prezintă viaţa unei familii, cu lupte pentru autoritate. Astfel, fiul, Arthur, considerat inofensiv de către membrii familiei, ajunge să răstoarne  normalitatea.

regia: Vadas Laszlo

scenogarfia: Albert Alpar

actori: Alex Calangiu, Ada Ştef, Romul Moruţan, Daniela Ionescu, Doru Zamfirescu, Radu Constantinov şi Maria Salcă

Afisari :1147

Incoming search terms:

  • in largul marii de slawomir mrozek
  • tango vadas laci

Rhythm of the Dance

La Teatrul Naţional “Marin Sorescu” din Craiova, pe data de 4 februarie, începând cu ora 19.00 au urcat pe scenă membrii Companiei Naţionale de Dans a Irlandei conduşi de Mark C. Tynan, coregraful care a creat spectacole pentru celebrul Michael Flatley. Ei au prezentat spectacolul “Rhythm of the Dance”, spectacol din cadrul unui turneu național cu itinerariul: Craiova (4 februarie), Cluj (5 februarie) si Sibiu (6 februarie),  ajungând în cele din urmă la Sala Palatului din Bucuresti, duminica, 7 februarie.

“Rhythm of the Dance” are o durata de doua ore și este un poem epic, ce descrie călătoria celților de-a lungul timpului, o incursiune strălucitoare în lumea dansurilor irlandeze, ridicându-se la nivelul unor show-uri ca Riverdance și Lord of the dance, al celebrului Michael Flatley.

Turneul companiei irlandeze de spectacole este organizat de Asociația Culturala Dracula în cadrul proiectului național “Arta contra drog 2010”, program care se desfășoară în parteneriat cu Centrul Internațional Antidrog și pentru Drepturile Omului (CIADO) și Asociația Națională a Caselor de Cultură ale Sindicatelor din România (ANCCSR).

Vă invit să vă încântați privirile cu umbre, culori vii, lumini și ritmuri…

l_n_8050 l_n_8066 l_n_8083 l_n_8096 l_n_8103 l_n_8110 l_n_8117 l_n_8118 l_n_8119 l_n_8121 l_n_8130 l_n_8141 l_n_8146 l_n_8148 l_n_8149 l_n_8159 l_n_8160 l_n_8162 l_n_8167 l_n_8168 l_n_8190 l_n_8202 l_n_8208 l_n_8218 l_n_8219 l_n_8223 l_n_8227 l_n_8228 l_n_8266 l_n_8272 l_n_8274 l_n_8277 l_n_8311 l_n_8318

Afisari :411

Incoming search terms:

  • rythm of the dance in craiova 2010

Spre Maramureș pleacă trofeul Mariei Tănase

Ultima seară de spectacol din cadrul ediţiei cu numărul XX a Festivalului Naţional al Interpreţilor Cântecului Popular Românesc “Maria Tănase” a adus emoţii tuturor celor 37 de concurenţi participanţi şi lacrimi de bucurie câştigătorilor.

l_n_7881

Toţi românii au aflat că Marele Premiu şi Trofeul au ajuns, anul acesta, în Maramureş, câştigate fiind de Casandra Maria Hauşi, o tânără de 28 de ani, singura concurentă din Festival care a cântat cu “noduri” şi care a impresionat juriul prezidat de maestrul Tudor Gheorghe. Întrebată cum se simte la aflarea veştii, Casandra a răspuns, aproape plângând: “Cu multă dragoste în suflet…”. “A fost zvonuri, dar nu le-am dat crezare, nu pentru că n-aş avea încredere în darul pe care l-am primit, însă… n-am crezut. Am să ajung acasă şi am să-i sărut mâinile mamei şi am să-i mulţumesc lui Dumnezeu. Pe mai departe… toate cu voia Domnului, nu ştiu ce va urma”, a adăugat, emoţionată, laureata.

l_n_7574 l_n_7593 l_n_7606 l_n_7611 l_n_7612 l_n_7617 l_n_7837 l_n_7838 l_n_7839 l_n_7844 l_n_7847 l_n_7849 l_n_7853 l_n_7856 l_n_7872 l_n_7881 l_n_7883

 

CASANDRA MARIA HAUŞI

Are 28 de ani, a reprezentat zona Maramureşului şi a fost singura concurentă care a cântat cu “noduri”. A încercat mereu să-şi formeze un profil identitar muzical, de aceea a studiat în gimnaziu muzica uşoară, la Şcoala de Artă “Liviu Borlan”, şi, ulterior, la Liceul de Artă – Secţia canto-clasic din Baia Mare. Este absolventă a Facultăţii de Artă Scenică din cadrul Academiei de Muzică “Gheorghe Dima” din Cluj, la clasa maestrului Alexandru Fărcaş. În prezent studiază alături de maestrul şi rapsodul Nicolae Pitiş – cel care a asigurat coloana sonoră a filmului “Pintea” –, din Ţara Lăpuşului. Casandra interpretează cu uşurinţă doine, balade şi pricesne “a capella” în cadrul spectacolelor de teatru. A obţinut premiul al II-lea la singurul festival-concurs specializat din ţară, “Hora în grumaz”, din Târgul Lăpuş. În Festivalul-concurs “Maria Tănase” a interpretat “Balada lui Pintea Viteazul” şi “Măi, bădiţă!”, în acompaniamentul Orchestrei “Lăutarii” din Chişinău, condusă de maestrul Nicolae Botgros.

Sursa text: Cuvântul Libertății Craiova

Foto: LAURENȚIU NICA

 

Afisari :594

Incoming search terms:

  • casandra maria hausi
  • casandra hausi
  • maria casandra hausi
  • maramures cistigatoare festivalul maria tanase
  • festivalul maria tanase 2009 premii

Enter your email address:

Delivered by FeedBurner

ATENTIE ! WARNING !

© Toate drepturile rezervate. Nu aveti dreptul de a copia sau folosi nici una din fotografii fara acceptul fotografului.

© All rights reserved. Don't copy or use the images from this website.

shutterstock

ADVERTISING

advertising
advertising advertising advertising

FLICKR